Informare

Joi, 12 Mai 2022,  |   Temporar, liniile 361 și 783 vor funcționa pe trasee modificate

 

Cu ocazia desfăşurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, începând de vineri, 13.05.2022, de la ora 22:00, până luni, 16.05.2022, la ora 05:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos. Kiseleff, pe tronsonul cuprins ȋntre Str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei.

Având în vedere această măsură, în perioada menționată, STB SA va modifica traseele liniilor de autobuz 361 și 783, astfel:

Linia 361 va funcţiona, pe sensul de mers spre terminalul „Piața Unirii 2”, pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Complex Comercial Bǎneasa” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascǎr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bǎlcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii.

Circulația autobuzelor liniei 361 nu va fi modificată pe sensul opus.

Linia 783 va funcţiona, pe sensul de mers spre terminalul „Piața Unirii 2”, pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascǎr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bǎlcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piața Unirii.

Circulația autobuzelor liniei 783 nu va fi modificată pe sensul opus.